Cadrele didactice afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor picheta în fiecare zi, începând de marţi, sediul Ministerului Educaţiei. Aceştia cer deblocarea salariilor şi a posturilor în 2012.
În fiecare zi, de la ora 11.00 la 14.00, dascălii se vor afla în faţa Ministerului Educaţiei, protestând împotriva politicii Guvernului de a îngheţa salariile în 2012. Aceştia cer autorităţilor să-şi revizuiască atitudinea faţă de politica salarială şi să nu îngheţe salariile angajaţilor din sistemul public în 2012. “Reamintim opiniei publice faptul că în acest moment salariații din educație au de recuperat de la Statul român 33,4%, potrivit deciziilor obținute în instanță. La acestea se mai adaugă alte 12 procente, bani nerecuperați din tăierea salariilor cu 25%, aplicată în luna iunie 2010. Subliniem încă o dată că nerespectarea hotărârilor judecătorești irevocabile privind plata unor drepturi salariale, reprezintă un abuz fără precedent și totodată asistăm la încălcarea drepturilor consfințite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, au explicat oficialii FSLI.
În plus, dascălii cer şi deblocarea posturilor din sistemul de învăţământ care se confruntă cu o lipsă de personal. Aceştia atrag atenţia şi asupra claselor supraaglomerate de elevi. “Sunt numeroase situații în care o educatoare este nevoită să se ocupe de 40 de copii, deși legea prevede un număr maxim de 20 de preșcolari, la grupă”, mai susţin aceştia.
O altă cerere pe lista protestatarilor are legătură cu subfinanţarea învăţământului care de câţiva ani nu mai primeşte 6% din PIB, aşa cum prevede legea.