…iar perfecţiunea nu-i un amănunt. Îl citez pe Michelangelo Buonarroti de câte ori pot. Acum pot. El punea preţ pe amănunte şi timpul acestora n-a trecut. Doar că nu sunt întotdeauna preţuite. Iată, de pildă, să luăm o ediţie de ştiri de pe Realitatea TV. Semnalăm o prezenţă masculină agreabilă, de bărbat frumos (ceea ce nu-i chiar un amănunt), fără ca aceasta să impieteze în vreun fel asupra prestaţiei sale jurnalistice. Acum prezintă o corectă şi consistentă rubrică de actualitate ştiinţifică. Mimică expresivă, moderat sobră; participă emoţional, trăieşte ştirea, pune întrebări pertinente şi incitante interlocutorilor, afişează o curiozitate de pasionat în materie. Poartă un tricou casual negru, cu mânecă lungă, aduce vag cu George Clooney, doar că… are părul dat cu gel. Efect pur cosmetic, veţi zice, amănunt în stare să atragă constant atenţia unei anume populaţii-ţintă feminine, alcătuită din telespectatoare dornice mai mult să-l vadă decât să-l audă. Fascinat sau numai ameţit de incongruenţa propriilor exprimări verbale şi non-verbale, frumosul prezentator consideră că nu mai e cazul să ne spună cine e şi nici acel domn „Silviu“, pe care-l roagă să-şi dea cu părerea despre sateliţi, nu e desecretizat, adică nu se găseşte afişat sau rostit, ori şi afişat şi rostit, Publicitate cu nume, prenume şi competenţă – cum s-ar cădea. Amănunte? Nu chiar. Autogol în poarta credibilităţii. Alt amănunt, înregistrat în prezenţa lui Cristian Român, bună cunoştinţă, senior editor la „Ştiinţă şi tehnică“, competent comentator şi analist al domeniului: din mare grabă, dânsul plasează repetat, de două ori, anul 2005 ca an al apariţiei teoriei einsteiniene a relativităţii şi nimeni-nimeni – inclusiv moderatorul – nu pare să observe şi să rectifice. Amănunt? Poate. Dar un lucru e limpede: carismatica gazdă nu-şi ascultă invitaţii. Ca să ne liniştim, francofoni fiind, tr