Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prins în timp ce încerca să treacă granița 14 persoane într-un microbus amenajat doar pentru 8

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

O acțiune complexă a polițiștilor și inspectorilor Autorității Rutiere Române a scos la iveală mai multe nereguli. Se pare că accidentul din Ungaria în care 14 români care se înghesuiau într-un microbus și care și-au pierdut viața pe loc nu a însemnat nimic unii transportatori.

După ce săptămâna trecută, polițiștii arădeni au pus mâna pe un șofer ca transporta illegal mai multe persoane decât i-ar fi permis legea, inspectorii ARR și polițiștii au ieșit la primele ore ale dimineții pe Drumul Național 7 pentru a controla transportatorii, în special cei care intenționau să treacă granița.

Echipele de control s-au poziţionat la intersecţia care face legătura cu Vama Nădlac dar şi cu Vama Turnu. În acest fel, toate microbuzele dar şi autocarele care mergeau sau veneau dinspre vamă au fost controlate. Au fost verificate documentele de transport şi dacă şoferii şi-au respectat timpii de odihnă.

Persoane înghesuite spre Spațiul Schengen

Într-unul dintre microbuzele pe care oamenii legii le-au oprit pentru control se aflau 14 cetățeni români, care doreau să ajungă în Germania și Olanda, pentru a-și găsi un loc de muncă. Pentru a încăpea cât mai mulți oameni în microbuz, șoferul a scos câteva scaune și a montat băncuțe.

După ce a fost tras pe dreapta, microbuzul a fost verificat amănunţit şi condus la sediul Poliţiei Rutiere Arad.

„Microbuzul era amenajat pentru locuri suplimentare, iar în interior se aflau şi doi copii. Trans­portaţi în aceste condiţii pasagerii nu sunt în siguranţă”, a declarat comisar Teodor Tudur din cadrul Poliţiei Rutiere Arad.

Conform polițiștilor, șoferul, care este și proprietarul mijlocului de transport, este din Bacău, și a fost amendat cu 20.000 de lei. De asemenea, poliţiştii arădeni au suspendat şi dreptul de utilizare a microbuzului pe o perioadă de şase luni.

Cei 14 pasageri, printre care se aflau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 59 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°