Dacă şi-ar pune banii în bancă, câştigătorul premiului de 7,2 milioane de euro ar putea obţine un venit lunar de aproape trei ori mai mare decât salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Weekendul trecut a reprezentat pentru câştigătorul potului cel mare la Loto 6 /49 probabil cea mai frumoasă zi din viaţa lui. Numerele care i-au schimbat destinul sunt 34, 20 12, 45, 9,1. Biletul norocos i-a adus jucătorului suma colosală de 7,2 milioane de euro. După aplicarea impozitului pe venit de 25%, marele câştigător al premiului Loto va rămâne cu 5,44 milioane de euro.
Mai exact, din banii câştigaţi, acesta ar putea trăi în următorii cinci ani cu câte aproape 3.000 de euro zilnic fără să facă nimic. Agenţia Loto unde s-a jucat biletul simplu, cu trei variante, este situată pe Şoseaua Colentina, la 300 de metri după ieşirea din Bucureşti. Fiind foarte aproape de complexul comercial Europa, unde chinezii şi arabii îşi fac veacul, este foarte probabil ca norocosul câştigător să nu fie român.
Vânzătoarea cu mâna de aur şi-a luat liber
Pe Mari, vânzătoarea care a înregistrat biletul câştigător duminică, 13 noiembrie, nu am găsit-o ieri la muncă. Ştefania Sanu, colega sa, ne-a declarat că şi-a luat liber tocmai pentru că ştia că va fi căutată. Ştefania spune că în agenţie intră destul de mulţi chinezi, arabi şi chiar indieni. „La noi vin şi joacă foarte mulţi oameni care nu sunt din Capitală, sunt în trecere doar, dar şi cetăţeni străini. Mulţi dintre ei sunt chinezi, indieni sau arabi. Aşa că cel sau cea care a câştigat poate fi de oriunde", a declarat pentru „Adevărul" Ştefania Sanu.
La aceeaşi agenţie au mai venit ieri doi câştigători, însă aceştia au încasat premii de 30 de lei. „Dacă nu îmi sufla premiul cel mare câştigătorul de săptămâna asta, câştigam eu peste două săptămâni", a spus Gerard Dinescu, un bărbat de 30 de ani. Anga