Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik (32 de ani), autorul sângeroaselor atacuri din 22 iulie care au îndoliat Norvegia, a apărut pentru prima oară în public luni în faţa unui tribunal din Oslo, care urmează să se pronunţe asupra menţinerii detenţiei sale provizorii cu încă 12 săptămâni, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă albă şi cravată de culoarea albastru deschis, Behring Breivik, cu barbă şi o şuviţă blondă, a apărut în faţa zecilor de rude ale celor aproape 77 de victime pe care le-a făcut în dublul atac din Oslo şi insula Utoeya.
Potrivit EFE, Breivik a încercat să vorbească cu rudele victimelor în timpul audierii publice, însă judecătorul l-a împiedicat. De asemenea, judecătorul l-a întrerupt pe Breivik de mai multe ori atunci când acesta încerca sa-şi justifice actele şi să ţină un discurs politic.
Este pentru prima oară când audierea în cazul lui Breivik se desfăşoară în regim deschis, până acum acestea desfăşurându-se cu uşile închise, deoarece exista temerea că atacatorul ar fi putut comunica astfel cu eventualii săi complici. Sute de rude ale victimelor s-au strâns în faţa tribunalului din Oslo încă din cursul nopţii de duminică spre luni, relatează postul de televiziune norvegian HPK.
În interiorul tribunalului şi în afara acestuia au fost luate măsuri sporite de securitate. Media norvegiene relataseră anterior, cu referire la avocatul lui Breivik, că acesta se teme că nu va ieşi viu din sala de judecată.
Din motive legale, afirmaţiile inculpatului nu au fost relatate de presă, deoarece tribunalul din Oslo a impus o interdicţie în acest sens.
În jurul orelor prânzului, judecătorul urmează să se pronunţe asupra menţinerii acestuia în detenţie provizorie suplimentar cu 12 săptămâni.
Săptămâna trecută, tribunalul luase decizia ca această audiere să se desfăşoare