Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim are pierderi masive şi trimite oameni în şomaj tehnic

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că înregistrează pierderi de aproape 110 milioane de lei (26 de milioane de euro) în al treilea trimestru şi, începând din august, a trimis în şomaj tehnic câte 1.000 de salariaţi lunar.

Compania a încheiat primele nouă luni cu un rezultat negativ de 179,7 milioane lei (42,7 milioane euro). În primele şase luni, Oltchim a avut pierderi de 70,3 milioane de lei (16,8 milioane de euro), potrivit situaţiilor financiare transmise în august Bursei de Valori Bucureşti. Pierderile din primele nouă luni sunt foarte apropiate de rezultatul consemnat în perioada similară a anului trecut, de 178,2 milioane de lei.

Din luna august, compania a trimis lunar în şomaj tehnic câte 1.000 de salariaţi lunar, din cauza lipsei materiilor prime şi a banilor necesari pentru capitalul de lucru.

Oltchim avea la sfârşitul lunii septembrie 3.470 de angajaţi, faţă de 3.570 de angajaţi la finalul lunii septembrie 2010.

Venituri şi vânzări mai mari

Din exploatare, Oltchim a înregistrat pierderi de aproape 90 de milioane de lei (21,4 milioane de euro), în scădere cu 18%, iar pe partea financiară pierderile au urcat cu 32%, la 89,8 milioane de lei (21,3 milioane de euro).

Deşi pierderile au rămas la un nivel apropiat, cifra de afaceri a urcat cu 38%, de la 909,1 milioane lei la 1,257 miliarde lei (299 milioane euro), conform raportului financiar trimestrial transmis azi-dimineaţă Bursei. Veniturile au crescut cu 39%, la 1,36 miliarde de lei (323,1 milioane de euro), iar cheltuielile au avansat cu 33%, la 1,538 miliarde lei (366 milioane euro).

Datoriile au crescut cu 9%

La finalul lunii septembrie, Oltchim avea datorii de 2,511 miliarde lei, cu 9% peste nivelul de la începutul anului, când obligaţiile de plată erau de 2,296 miliarde de lei.

Creanţele au ava

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°