Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană, exclus din partid de Comisia de Integritate a PSD

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 noiembrie 2011 ·

Comisia de integritate și arbitraj a PSD a decis ieri să propună excluderea din partid a lui Mircea Geoană (foto), care nu a acceptat să fie schimbat din funcția de președinte al Senatului cu colegul său Titus Corlățean. 43 de membri ai Comisiei au votat în favoarea excluderii lui Geoană, în timp ce cinci s-au abținut. „Sunt consternat de decizia partidului. Nu sunt cu nimic vinovat“, a afirmat Geoană, care a ajuns la sediul PSD după ce ședința se încheiase, deși susținea că a ajuns mai devreme decât fusese invitat. Ședința Comisiei a fost programată pentru ora 13.00, iar, potrivit convocării primite de Mircea Geoană, acesta era așteptat la ora 14.15. Procedura este următoarea: comisia de integritate recomandă excluderea lui Mircea Geoană, care va fi dezbătută de Comitetul Executiv al PSD. Potrivit statutului PSD, Biroul Politic trebuie să convoace ședința Comitetului Executiv al PSD în care se va decide soarta lui Geoană. Biroul Permanent Național și Grupul senatorial al PSD au aprobat luni „rocada“ celor doi, însă Geoană a spus în repetate rânduri că nu dorește să renunțe la funcția de președinte al Senatului și a cerut convocarea Comitetului Executiv Național al PSD. Președintele Senatului condiționase participarea la ședința Comisiei PSD de recuzarea din frunte a șefului acesteia, Dan Sova. Comisia de integritate și arbitraj a PSD a decis ieri să propună excluderea din partid a lui Mircea Geoană (foto), care nu a acceptat să fie schimbat din funcția de președinte al Senatului cu colegul său Titus Corlățean. 43 de membri ai Comisiei au votat în favoarea excluderii lui Geoană, în timp ce cinci s-au abținut. „Sunt consternat de decizia partidului. Nu sunt cu nimic vinovat“, a afirmat Geoană, care a ajuns la sediul PSD după ce ședința se încheiase, deși susținea că a ajuns mai devreme decât fusese invitat. Ședința Comisiei a fost programată pentru ora 13.00, iar, pot

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 43 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 33 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°