Bătuţi de Dacia Chişinău, fotbaliştii liderului României s-au trezit puşi la masă după meci, vecinii de peste Prut sărbătorind 12 ani de existenţă. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Echipa de fotbal Dinamo continuă să se facă de râs în meciurile internaţionale. Invitat sâmbătă să dispute un joc amical cu Dacia Chişinău, liderul Ligii I a pierdut neaşteptat, scor 1-2, contra campioanei din Republica Moldova.
Eliminaţi prematur din Europa, fiind umiliţi de ucrainenii de la Vorskla Poltava, "câinii" s-au întors acum cu coada-ntre picioare şi de la Chişinău.
Antrenorul Liviu Ciobotariu a trimis în teren o formulă experimentată: G. Curcă - Scarlatache (73, Cazacu), D. Grigore, Moţi, Pulhac (46, Burnea) - L. Rus, Pătraşcu (72, Albert), C. Munteanu (82, R. Stănescu) - M. Niculae, Dănciulescu, L. Ganea (59, Ţucudean), însă golul bu cureştenilor a fost realizat de tânărul Stănescu (90+3). Dinamo a anunţat ieri că derbyul cu Steaua, de peste trei etape, se va juca în "Groapă", şi nu pe "Naţional Arena".
Jocul dur, scuza jucătorilor
Dinamoviştii şi-au povestit aventura la Chişinău. "Din câte am înţeles, moldovenii au sărbătorit împlinirea a 12 ani de existenţă! Noi ne-am prins târziu că ei sărbătoresc ceva, abia la dineul de după meci. La stadion erau concerte...După meci, moldovenii ne-au invitat la masă. Erau îmbrăcaţi în costume de prezentare, în timp ce noi eram în treninguri. N-am stat mult. Am prins doar aperitivele şi peştele", ne-a spus ieri un oficial de la FC Dinamo. "Câinii" nu s-au omorât cu firea în timpul partidei.
"Golul de 2-0 al moldovenilor a fost marcat dintr-un penalty inventat. Jucătorii de la Dacia au avut intrări dure, iar băieţii au decis să nu riposteze, altfel ar fi ieşit măcel. Noi am avut treabă doar cu arbitrul, care a avut decizii ciudate", s-au apărat oamenii liderului.
Borcea o ţine cu mercurul!
În timp ce, peste P