Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor creşte până la urmă pensiile şi salariile în 2012?

Publicat in Curierul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Franks: Acestea vor creşte cu cel mult 3-4% anul viitor, dacă economia o va permite

Boc: Dacă datele economice care vor fi analizate în aprilie-mai sunt pozitive, va fi decisă indexarea lor "cu un anumit procent"

Camera Deputaţilor a votat, marţea trecută, îngheţarea pensiilor şi salariilor

Pensiile şi salariile vor rămâne la nivelul actual în prima jumătate a anului viitor, însă ar putea creşte modest în a doua parte, cu 3-4%, dacă evoluţia economiei şi cea a bugetului o vor permite, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

"Cred că discutăm despre o mărire modestă, eventual în acord cu inflaţia, poate un pic mai mult. Dar va trebui decisă (majorarea - n.r.) în funcţie de evoluţia bugetului. Trebuie să vezi ce spaţiu de manevră există, dar este clar că nu intră în discuţie o mărire importantă. Poate ceva care să compenseze inflaţia, în jur de 3-4%", a spus Franks într-o emisiune televizată.

El a menţionat că nu a discutat cu autorităţile române un termen pentru eventualele creşteri ale salariilor şi pensiilor. "N-am discutat termene exacte cu Guvernul. Guvernul este decis să aştepte, să vadă ce se va întâmpla (...) Din punct de vedere economic, este o abordare prudentă. N-am discutat cu ei raportul dintre alegeri şi majorarea salariilor. Le-am spus guvernanţilor că ar fi prudent să respecte prevederile legii responsabilităţii fiscale, conform căreia nu pot creşte salariile şi pensiile cu şase luni înainte de alegeri. Este o prevedere importantă din legea responsabilităţii fiscale, ce vizează depolitizarea în ceea ce priveşte majorarea salariilor şi a pensiilor", a mai spus Franks. Proiectul de buget pregătit de Guvern prevede îngheţarea pensiilor pe întreaga perioadă a anului viitor, fără indicii de majorare a acestora şi a salariilor în al doilea semestru.

Oficialul FMI spune că observă, comparând cu un a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 26 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 43 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°