Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre “Moartea Căprioarei” cu Margareta Labiş

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 14 noiembrie 2011 ·

Miercuri, 16 noiembie, ora 10, Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş va omagia personalitatea poetului Nicolae Labiş prin prezenţa unui oaspete de seamă: sora marelui poet Nicolae Labiş. Medalionul literar „Nicolae Labiş”, găzduit de Aula Magna a UPM, va începe la ora 12. Evenimentul este organizat de departamentul de Filologie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a Universităţii „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Târgu-Mureş, revista „Vatra”, Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român şi Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, filiala Mureş.

Manifestarea ştiinţifică şi literară găzduită de Aula Magna a Univeristăţii “Petru Maior” va prezenta publicului prezent, pe lângă opera poetului Labiş, şi informaţii inedite şi necesare din viaţa marelui poet, aduse chiar de sora acestuia, prilej pentru studenţii UPM, şi nu numai de a cunoaşte mai profound universul poetului, sfârşit tragic, în condiţii încă neelucidate, în decembrie 1956.

“Vom avea o întâlnire cu sora marelui poet Nicolae Labiş, Margareta Labiş, care ne va comunica unele date biografice, unele detalii semnificative puţin cunoscute despre existenţa scurtă din păcate a poetului Nicolae Labiş. Sora marelui poet va încerca să ne comunice unele date inedite despre existenţa lui Labiş. Este foarte important să se cunoască şi să se recunoască opera lui Labiş, cu atât mai mult cu cât aceasta se pare că a căzut oarecum în uitare în ultimul timp, în ciuda faptului că este una din cele mai originale şi mai interesante experienţe poetice postbelice. E bine că studenţii, elevii, din comunitatea noastră locală să cunoască toate aceste lucruri legate de existenţa şi opera lui Nicolae Labiş. Atu-ul cel mai important a lui Labiş a fost tinereţea, datorită destinului care i-a frânt zborul mult prea devreme . El este

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum 46 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum o ora
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 3 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Amical: România U21 – Serbia U21 0-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională U21 a României a pierdut vineri, pe teren propriu, scor 0-1, meciul amical disputat în compania naţionalei U21 a Serbiei. Amicalul cu naţionala de tineret a Serbiei s-a disputat la Arad, pe stadionul Francisc Neumann, iar ambele ech

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum o ora
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 2 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°