Un cetăţean american a fost arestat după ce a intrat într-o casă străină, potrivit newslite.tv. Până aici toate bune, dar unde este ştirea? Ei bine, infractorul s-a comportat total neobişnuit pentru branşa în care activează. Spiritul Crăciunului l-a învins. A fost găsit de poliţişti în faţa televizorului, aflat în casa pe care o spărsese, dar pe care o şi decorase.
Întâmplarea a avut loc în statul Ohio unde acuzatul, Terry Trent, in vârstă de 44 de ani, a pătruns în locuinţă şi a umplut-o cu luminiţe şi alte decoraţii. Individul a fost găsit uitându-se la televizor de către băiatul familiei. În acel moment, Trent şi-a cerut scuze şi a încercat să plece, dar tânărul a sunat la 911 şi poliţia, aflată in apropiere, a reuşit să-l intercepteze, acuzându-l de intrare prin efracţie şi violare de domiciliu.
Nu s-a obţinut nici o explicaţie pentru această ciudată întâmplare.