Întruniți în Bănie, reprezentanții organizaţiilor din Oltenia ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României sunt convinși că partidul va obţine un prag de 33 la sută la alegerile parlamentare din noiembrie 2012
UNPR-iştii din Oltenia şi-au dat întâlnire sâmbătă la Craiova, la Reuniunea organizaţiilor Uniunii Naţionale pentru Progresul României din regiunea IV Sud-Vest Oltenia. Aproape 1.000 de membri ai partidului au venit în Sala Sporturilor din Valea Vlăicii, cu steaguri, fulare şi pancarte, pe care se putea citi zona de unde sunt. UNPR-iştii din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, în frunte cu conducătorii filialelor şi cu primarii consideraţi importanţi în campania electorală, şi-au exprimat încrederea în ceea ce priveşte câştigarea alegerilor din noiembrie 2012. Având ca fundal sonor melodia lui Tudor Gheorghe, „Muică, suntem neam de piatră“, pe scena amplasată în sală au urcat numele grele ale partidului, de la preşedintele Gabriel Oprea (ministrul apărării naţionale), Marian Sârbu (vicepreşedintele Camerei Deputaţilor), Cristian Diaconescu (vicepreşedintele Senatului), Valeriu Steriu (şeful Comisiei prezidenţiale pentru agricultură), Eugen Nicolicea (liderul Grupului UNPR din Camera Deputaţilor), Cristian Popescu-Piedone, primarul Sectorului 4 Bucureşti, până la Ilie Morega (şeful UNPR Gorj), Constantin Mazilu (şeful UNPR Vâlcea), fostul selecţioner Anghel Iordănescu, Gigi Neţoiu, şefii de la Dolj ai partidului şi primarul Craiovei, Antonie Solomon. S-a ascultat imnul de stat al României, interpretat de o tânără soprană, după care vicepreşedintele partidului, Gheorghe Bică, şi-a luat în primire rolul de gazdă. „Vom face tot ce este posibil pentru victoria UNPR. Avem 70 de primari care din 2012 vor candida sub sigla UNPR“, a spus Bică, după ce i-a prezentat pe mai-marii de pe scenă. „Tabela de marcaj“ a sălii a arătat pentru o perioadă scorul 33 l