Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoffrey Robertson, avocatul lui Julian Assange: „Extrădarea în Suedia îl dă pe mâna SUA“

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Apărătorul celui mai urmărit jurnalist din lume a vorbit pentru „Adevărul“ despre implicarea SUA în cazul acuzării fondatorului WikiLeaks. SUA ar trebui să se simtă „ruşinate“ că îl acuză pe nedrept, mai ales că documentele publicate au scos la iveală cazuri grave de corupţie, inclusiv în România.

„Adevărul": La 2 noiembrie, Assange a pierdut apelul împotriva extrădării din Marea Britanie în Suedia, pentru acuzaţii de viol şi molestare sexuală. Ce urmează?

Geoffrey Robertson: Ar putea să meargă într-adevăr în Suedia, acolo unde a fost acuzat de două femei pentru un aşa-zis „viol minor". De fapt, nu cred că există o astfel de noţiune de acest fel. Legile din Suedia care se referă la astfel de infracţiuni sunt foarte diferite, dacă e să le comparăm cu cele din alte ţări. Deci, în Suedia ar putea fi obligat să plătească o amendă pentru învinuirea care îi este adusă. Acum, pentru americani este mai uşor să-l aducă în Suedia, mai ales că, în prezent, SUA au o influenţă puternică asupra guvernului suedez. Adevărata problemă a celui care este acuzat de molestare sexuală este faptul că trebuie să se apere în instanţă. De multe ori se dovedeşte că aceste persoane sunt nevinovate, iar uneori, aşa ca în cazul lui Dominique Strauss-Kahn, sunt norocoase şi ocolesc pedeapsa. Totuşi, Strauss-Kahn a trebuit să facă faţă multor întrebări care au apărut în timpul procesului.

Este posibil oare ca autorităţile americane să fi folosit cazul acestor două femei pentru a-l prinde mai uşor?

Cred că acest caz a fost „servit" de cele două suedeze pentru că au vrut să se răzbune. Poate că au avut o experienţă neplăcută cu el, dar asta nu înseamnă că-l pot acuza de viol. Extrădarea în Suedia îl pune pe Assange în situaţia de a ajunge pe mâna americanilor, lucru pe care încercăm să-l evităm. America ar trebui să fie mândră de libertatea presei pe care a dezv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 47 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 50 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°