Administraţia penitenciarelor din Ucraina susţine că fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în închisoare din august, a refuzat să fie examinată de personalul medical al închisorii, deşi starea ei de sănătate s-a deteriorat, relatează luni Ukrainian News Agency, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Personalul medical al închisorii i-a propus lui Timoşenko, în cadrul controlului său de sănătate, să îi facă analize de sânge în instituţiile aparţinând serviciului penitenciar, fără ca informaţiile medicale să fie dezvăluite public.
Potrivit administraţiei penitenciarelor, fostul premier a refuzat această ofertă. Instituţia precizează însă că, în prezent, personalul medical de la închisoarea Lukianivka supraveghează în continuare starea de sănătate a fostului premier.
Apărarea lui Timoşenko intenţionează să ceară Curţii de Apel din Kiev să îi permită fostului premier să fie examinată la o instituţie medicală civilă.
Parlamentarul Serghei Vlasenko din cadrul partidului lui Timoşenko, a declarat, după ce a vizitat-o pe aceasta în închisoare, că ea nu poate să meargă singură. Anterior, administraţia penitenciarelor afirmase că aceasta are dificultăţi la mers.
Administraţia penitenciarelor din Ucraina susţine că fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în închisoare din august, a refuzat să fie examinată de personalul medical al închisorii, deşi starea ei de sănătate s-a deteriorat, relatează luni Ukrainian News Agency, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Personalul medical al închisorii i-a propus lui Timoşenko, în cadrul controlului său de sănătate, să îi facă analize de sânge în instituţiile aparţinând serviciului penitenciar, fără ca informaţiile medicale să fie dezvăluite public.
Potrivit administraţiei penitenciarelor, fostul premier a refuzat această ofertă. Instituţia precizează însă că, în prezent, personalul medical d