Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 300% mai multe controale ale Gărzii Financiare la Câmpia Turzii

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 14 noiembrie 2011 ·

Numărul sesizărilor penale privind fiscalitatea au crescut cu 300% la Câmpia Turzii.

În cadrul şedinţei de Consiliu Consultativ ce a avut loc în sala de şedinţe a Casei de Cultură „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii, reprezentantul Gărzii Financiare, Ilie Tulai, a explicat că fenomentul infracţional în ceea ce priveşte disciplina financiar contabilă la nivelul municipiului Câmpia Turzii a crescut îngrijorător.

Astfel, în cele 10 luni ale anului 2011, inspectorii Gărzii Financiare au efectuat 143 de controale în Câmpia Turzii, fiind identificate abateri în cazul a 101 agenţi economici. Pe parcursul anului 2011, Garda Financiară Cluj a efectuat mai multe tipuri de controale, printre care: controale cu privire la achiziţiile intracomunitare efectuate de agenţii economici, controale în baza sesizărilor de la IPJ, DNA, Parchet, persoane fizice ori juridice.

Este vorba de controale privind respectarea disciplinei financiare, a normelor de comerţ şi combaterea activităţii comerciale ilicite, controale în baza sesizărilor primite de la Garda Financiară centrală şi de la alte secţii sau controale în baza sesizărilor primite din partea Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

În total, Garda Financiară Cluj a aplicat la Câmpia Turzii 71 de amenzi, în valoare de circa 152.000 lei.

Numărul sesizărilor penale privind fiscalitatea au crescut cu 300% la Câmpia Turzii.

În cadrul şedinţei de Consiliu Consultativ ce a avut loc în sala de şedinţe a Casei de Cultură „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii, reprezentantul Gărzii Financiare, Ilie Tulai, a explicat că fenomentul infracţional în ceea ce priveşte disciplina financiar contabilă la nivelul municipiului Câmpia Turzii a crescut îngrijorător.

Astfel, în cele 10 luni ale anului 2011, inspectorii Gărzii Financiare au efectua

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 45 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°