Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a cerut ieri Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Cosumatorului (ANPC) să intensifice controalele la vânzătorii de cauciucuri de iarnă, pentru a vedea dacă sunt respectate cerinţele privind specificaţiile prevăzute în OG 5/2011.
"Decizia de a solicita intensificarea controalelor are în vedere evitarea şi eliminarea potenţialelor cazuri de nerespectare a prevederilor sus-menţionate ca urmare a comercializării unor produse ce nu corespund specificaţiilor prevăzute în actul normativ sus-menţionat, fapt care ar constitui un risc ridicat pentru siguranţa rutieră", a comunicat ieri Ministerul Transporturilor.
Începând cu data de 1 noiembrie a.c., au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2011 pentru aprobarea unor reglementări privind creşterea siguranţei rutiere şi destinaţia sumelor încasate de către personalul împuternicit cu atribuţii de inspecţie şi control în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale specifice activităţii de transport rutier privind obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate, atunci când circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Anvelopele denumite comercial "all seasons" sau 4S, ca şi cele Alpin, Mountain sau Winter, sunt acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M+S, M.S., M&S), conform Directivei Consiliului 92/23/CE privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr. 54.
Potrivit Anexei II a Directivei 92/23/CEE a Consiliului din 31 martie 1992, pneurile pe