A venit frigul! Şi chiar dacă nu l-am simţi, am putea la fel de bine auzi că se apropie cu paşi repezi iarna: rafale de tuse, strănuturi explozive, voci stinse de răguşeală, vorbe spuse pe nas… Sezonul rece, anotimpul alb sau mai simplu vremea infecţiilor respiratorii! Fie că este vorba de simple răceli, fie că este vorba de sinuzite, faringite, angine, de bronşite sau pneumonii, manifestările întâlnite sunt febră, tuse (cu sau fără expectoraţie), rinoree (secreţie nazală abundentă), obstrucţie nazală (nas înfundat), durere în gât, alteori respiraţie grea, dificil sau durere toracică.

Tusea

Pentru bolnav – un supliciu, pentru medic – un simptom semnificativ şi frecvent întâlnit. Pentru organism însă este o manevră, un mecanism de protecţie prin care sunt curăţate căile respiratorii (căile respiratorii încep de la cavitatea nazală, continuând cu faringele, laringele, traheea, bronhia stângă şi dreaptă, care se ramnifică în plămâni în conducte din ce în ce mai mici), fiind eliminate secreţii locale, particule, iritanţi sau corpi străini. Într-adevăr, tusea este un act reflex. Receptorii din căile respiratorii (situaţi pe toată lungimea acestora, dar în număr mai mare pe laringe şi la locul de bifurcaţie a traheei în cele două bronhii principale şi din ce în ce mai puţini în terminaţiile periferice) sunt stimulaţi de modificările de la acest nivel (inflamaţie, iritaţie, congestie, secreţie acidă etc.) şi impulsurile generate ajung în centrul tusei din bulb (porţiune din partea inferioară a creierului, situată în continuarea măduvei spinării), în apropierea centrilor respiratorii. Există mai multe tipuri de astfel de receptori. Unii dintre ei reacţionează la stimuli mecanici, adică fum de ţigară sau alte substanţe chimice externe inhalate, congestie pulmonară (acumulare de lichide în alveolele pulmonare, care sunt nişte săculeţi plini cu aer) sau bronhoco