Petrom a scumpit motorina pentru că are monopol la ţiţei, şi nu pentru că cererea a fost mare. Declaraţia în aparţine preşedintelui Traian Băsescu şi a fost făcută luni seara, la postul public de televiziune.
"Nu întotdeauna ne place ce ne face Petromul. Spre exemplu, mie nu mi-a plăcut doamna directoare Mariana Gheorghe, ieşită în plină campanie agricolă să spună
În plus, a adăugat şeful statului, "nu spunea nimeni nimic" dacă Mariana Gheorghe nu ar fi explicat creşterea preţului la motorină prin cererea mare.
"Dar realitatea rămâne: managementul, banii pe care i-a produs Petromul, de când s-a privatizat, pentru bugetul de stat sunt de câteva sute de ori mai mulţi decât când Petromul era al statului, pentru că de acolo fura toată lumea", a mai spus şeful statului, în contextul în care se referea la necesitatea privatizării unor companii deţinute de stat pentru diminuarea pierderilor generate la buget.
În primele nouă luni ale acestui an, profitul net al Grupului Petrom s-a dublat, ajungând la 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), şi a depăşit câştigul record de anul trecut, iar vânzările au avansat cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro), datorită preţului favorabil al ţiţeiului şi optimizării activităţii operaţionale.
Grupul a consemnat anul trecut un câştig record de 2,19 miliarde lei.
Petrom a scumpit motorina pentru că are monopol la ţiţei, şi nu pentru că cererea a fost mare. Declaraţia în aparţine preşedintelui Traian Băsescu şi a fost făcută luni