Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase interlopi băimăreni au fost arestaţi

Publicat in Adevarul, marți 15 noiembrie 2011 ·

Şase dintre cei şapte interlopi care au participat la răfuiala de duminică dimineaţa din Gold Plaza au fost arestaţi. Printre aceştia face parte şi Bogdan Pătruşel, acuzat printre altele şi de port fără drept de armă albă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au solicitat instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor Stan Florin - Daniel, Contraș Vasile - Daniel, David Dumitru, Sabou Marius - Cristian, Ardelean Viorel - Mihai, Roman Livian - Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, lovire sau alte violențe. Cei şapte au fost surprinşi de camerele de luat vederi, din incinta centrului comercial Gold Plaza, în timp ce se băteau în faţa unui local din incinta mall-ului.

În aceeași cauză, procurorii au solicitat și arestarea inculpatului Pătrușel Bogdan - Gheorghe cercetat sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni, precum și a infracțiunii de port fără drept de armă albă. Magistrații Judecătoriei Baia Mare au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpaților.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie, în jurul orei 3.00 , în timp ce se aflau într-un local din incinta unui mall din Baia Mare, inculpaţii s-au manifestat violent, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele, au săvârşit acte prin care au adus atingere bunelor moravuri, provocând, prin atitudinea lor, indignarea publicului şi tulburând grav liniştea publică. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi stabilirea răspunderii judiciare.

Vezi aici întreaga poveste a războiului între cele două clanuri interlope

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 20 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 21 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 23 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 35 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°