Reprezentanţii companiilor cred că astfel vor obţine un profit mai mare
Printre cei care vor să renunţe sunt Romconstruct, care operează parcul eolian dezvoltat de ButanGas, şi Elektrainvest
Ministerul Economiei: Fondurile europene vor fi utilizate pentru cofinanţarea altor proiecte energetice
Modificările legislative, considerate nefavorabile de unii investitori în energia regenerabilă, i-au determinat pe unii investitori să renunţe la fondurile europene pentru finanţarea proiectelor, preferând în schimb schema de sprijin cu certificate verzi. Afirmaţia a fost făcută ieri, în cadrul unui seminar pe tema energiei alternative, de către Dana Duică, directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE).
"Vestea mai puţin bună este că sunt câteva modificări nefavorabile în legea pentru sprijinirea energiilor regenerabile. (...) Pe termen scurt, cea mai drastică modificare pentru unii producători este cea care tratează cumulul de ajutoare. Unii beneficiari au anunţat că vor renunţa la fonduri UE, unii vor să returneze banii şi să rămână doar pe sistemul de certificate verzi", a declarat ieri, citată de Mediafax, Dana Duică, precizând că astfel se obţine profit mai mare, iar sumele rămase necheltuite vor fi folosite în domeniul energetic. Potrivit directorului executiv al AREE, printre companiile care vor să renunţe la fondurile europene se numără Romconstruct, care operează parcul eolian dezvoltat de ButanGas, şi Elektrainvest.
La rândul său, Mircea Cotoşman, consilier pe probleme de mediu în Ministerul Economiei şi Comerţului (MECMA), a afirmat că "este opţiunea lor să renunţe" şi că fondurile europene la care aceste companii vor renunţa vor fi utilizate pentru cofinanţarea altor proiecte energetice.
Rata de rentabilitate este de 10%
Companiile care investesc în producţia de energie din surse rege