Deputaţii PSD şi PNL au criticat, marţi, în plen, legea privind asistenţa socială, arătând că actul normativ este un pretext de diminuare a cheltuielilor cu asistenţa socială şi a sprijinului pentru populaţia săracă a României, reglementarea fiind susţinută, în schimb, de reprezentanţii PDL.
Ioan Cindrea (PSD) a anunţat că formaţiunea sa nu va vota acest proiect de lege deoarece la comisie amendamentele social-democraţilor nu au fost acceptate, iar legea este elaborată de Guvern cu scopul de a reduce cu o treime cheltuielile cu asistenţa socială.
El a arătat că legea aruncă povarea crizei economice spre cei nepăstuiţi şi trece asistenţa socială în sarcina autorităţilor locale fără să asigure şi fondurile necesare.
Potrivit lui Cindrea, legea asistenţei modifică 16 legi şi mai multe hotărâri de Guvern şi ordine de ministru şi acest lucru este o "aventură legislativă" care pune în pericol interesul cetăţeanului.
Deputatul PNL Mariana Câmpeanu a spus că nici liberalii nu susţin proiectul de lege deoarece s-a ales praful de amendamentele PNL în comisie. "Scopul legii asistenţei sociale este de a scădea cheltuielile cu asistenţa socială şi nu combaterea sărăciei", a afirmat Mariana Câmpeanu.
Ea a adăugat că principiul solidarităţii sociale dispare şi că este o discriminare "revoltătoare" a personaelor cu dizabilităţi şi mai mult defavorizează decât ajută categoriile vulnerabile.
În replică, liderul grupului PDL Mircea Toader a spus că democrat-liberalii susţine acest proiect foarte important pentru modul în care este organizată asistenţa socială şi a arătat că subliniază conclucrarea între membrii comisiei la dezbaterea acestei legi.
Camera Deputaţilor a început, marţi, dezbaterea proiectului de lege privind asistenţa socială, după ce el a fost rediscutat în comisia de specialitate. Timpul de dezbatere pe articole a acestui proiect