Pugilistul român Lucian Bute va avea până la sfârșitul acestui an și cetățenia canadiană. Campionul mondial IBF la categoria supermijlocie s-a pus cu burta pe carte pentru a nu pica examenul! Sursa: CODRIN PRISECARU
Lucian Bute a mărturisit că până la sfârșitul anului va avea cetățenie canadiană.
După opt ani petrecuți în Canada, Bute a hotărât că e momentul să devină cetățean al acestei țări.
Canada l-a adoptat fără rezervepe român, care a boxat în ultimii ani și pentru "frunza de arțar".
"Până la sfârşitul acestui an voi da acel examen pentru a lua cetăţenia canadiană. Mă pregătesc, învăţând dintr-un manual lucruri legate de istoria, geografia sau politica din Canada.
La examen vor fi 20 de întrebări, iar eu trebuie să răspund corect la minimum 15 dintre ele", a spus Lucian Bute.
Chestionat în privința căsătoriei, Bute a exclus faptul că anul viitor și-ar pune pirostriile așa cum s-a zvonit, mărturisind că are lucruri mai importante de făcut.
"Anul viitor am un program foarte încărcat, vor fi meciuri importante, iar o nuntă nu se face aşa, de azi pe mâine. Nu am fixat încă data nunţii, nici cine vor fi naşii", a precizat Bute.