Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, marţi, că este grav şi nu este uşor pentru PDL să aibă în interiorul său oameni corupţi, arătând că sunt probleme nu numai în zona numiţilor în funcţii, ci şi aleşilor, dar că speră că aceştia îşi vor demonstra nevinovăţia şi lucrurile vor intra în normal.
"E grav pentru noi, un partid care în 2004 am venit pe aşteptările românilor de a lupta împotriva corupţiei, să avem în interiorul nostru asemenea oameni. Dar, asta este, ne ducem crucea. Cred că sunt puţini în partid. Ei sunt scoşi acum la iveală de justiţie, să vedem cum se vor finaliza aceste cazuri şi să încercăm să prezentăm oamenilor, până la urmă, politicieni în PDL care sunt altfel, care sunt politicieni curaţi şi vor să facă ceva bun pentru această ţară", a precizat Cezar Preda.
El a făcut aceste precizări referitor la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora PDL nu va lua nici 25% la alegeri în 2012 dacă nu va înlătura corupţii din partid.
Preda a adăugat că nu este uşor pentru PDL şi că partidul îşi duce această piatră de moară.
"Nu e simplu pentru noi şi nimeni nu poate să spună în PDL că ne e uşor, ne e foarte greu şi ne doare foarte tare. Nu m-aş lega neapărat de ce s-a întâmplat la Cluj. Tot ce s-a întâmplat în ultimul timp. Orice politician dintr-un partid care nu se ridică la standardele şi aşteptările partidului este o piatră de moară. Şi ne ducem această piatră de moară", a mai spus deputatul PDL.
El a arătat că PDL nu este acum ceea ce a aşteptat România dar, având şi Codul etic, speră să plece oamenii care au venit pe funcţii numai pentru avantaje proprii.
"Nu suntem acum ceea ce a aşteptat România să fim în ansamblul nostru, dar sper să demonstrăm că încet, încet, avem şi acest Cod etic, încep roţile să se învârtă şi să plece oamenii care au venit pe funcţii