Spaţiul urban de la Piaţa Universităţii va fi reconfigurat până în luna iunie 2013.
Mai important pentru bucureşteni este că se va finaliza parcajul subteran. Un proiect de urbanism pentru această zonă a fost desemnat luni câştigător în urma unui concurs organizat de municipalitate. Primarul general Sorin Oprescu a înmânat diplomele câştigătorilor situaţi pe primele 3 locuri şi pentru cele 3 menţiuni.
Proiectul desemnat câștigător este cel mai bun proiect de design urban. Asta din punct de vedere al costurilor, a declarat arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Cele 4 statui vor fi situate pe o esplanadă care va permite un loc de promenadă printre acestea precum şi redistribuirea spaţiului verde.
Esplanada va fi pavată cu piatră nobilă şi va fi decorată cu numeroase corpuri de iluminat, care vor avea şi rolul de a împiedica accesul auto în zonă. Primarul general Sorin Oprescu a declarat că va continua amenajarea şi altor piaţete din oraș prin organizarea unor asemenea concursuri de arhitectură care “aduc idei noi şi reduc termenele de implementare”.
Spaţiul urban de la Piaţa Universităţii va fi reconfigurat până în luna iunie 2013.
Mai important pentru bucureşteni este că se va finaliza parcajul subteran. Un proiect de urbanism pentru această zonă a fost desemnat luni câştigător în urma unui concurs organizat de municipalitate. Primarul general Sorin Oprescu a înmânat diplomele câştigătorilor situaţi pe primele 3 locuri şi pentru cele 3 menţiuni.
Proiectul desemnat câștigător este cel mai bun proiect de design urban. Asta din punct de vedere al costurilor, a declarat arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Cele 4 statui vor fi situate pe o esplanadă care va permite un loc de promenadă printre acestea precum şi redistribuirea spaţiului verde.
Esplanada va fi pavată cu piatră nobilă şi va fi decorată cu numeroase