Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătate... în farfurie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 noiembrie 2011 ·

Pentru a ne bucura de o stare generală bună, ca să scăpăm de kilogramele în plus şi pentru a diminua riscul de a ne alege cu o lungă serie de patologii care se află în strânsă legătură cu obezitatea, sunt suficiente câteva reguli care trebuie respectate zilnic atunci când pregătiţi masa, relatează tgcom.it.

Există însă şi o serie de mituri false legate de mâncare, de care ar trebui să ţinem cont dacă ne preocupă cu adevărat sănătatea noastră. Pentru a fi siguri că aveţi o sănătate de fier pentru o bună perioadă de timp este suficient, de exemplu, să reduceţi cantitatea de sare pe care o utilizaţi la prepararea diferitelor feluri de mâncare, să consumaţi ceva mai multe fructe şi legume şi să diminuaţi cantitatea de acizi saturaţi. În opinia cercetătorilor de la Universitatea din Oxford, în acest fel numărul deceselor înregistrate anual în Marea Britanie din cauza maladiilor cardiovasculare ar scădea cu peste 20.000. Un consum excesiv de sare favorizează hipertensiunea, afectând astfel vasele sanguine. În acelaşi timp, acizii saturaţi, prezenţi în cantitate mare în torturi, biscuiţi etc., afectează vasele sanguine, contribuind la creşterea riscului de a face cheaguri de sânge, care, la rândul lor, pot duce la producerea infarcturilor. Prin respectarea acestor reguli, specialiştii au estimat că în Marea Britanie pot fi evitate 8.355 de decese în rândul bărbaţilor şi 6.480 în rândul femeilor din cauza unor boli cronice. La acestea se adaugă 6.545 de victime din cauza atacurilor cerebrale, dintre care 2.535 în rândul bărbaţilor şi 4.010 în rândul femeilor.

Mituri false

Există, de asemenea, convingeri false legate de faptul că ciocolata ar fi periculoasă pentru sănătate, că afinele ar fi alimentele perfecte sau că cerealele şi batoanele dietetice ar contribui la pierderea kilogramelor. Cotidianul britanic Daily Mail a publicat chiar o listă cu fa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 41 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 25 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 19 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°