Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajamentul ministrului Anca Boagiu: In primăvara lui 2013 vom avea autostrada Sibiu-Nădlac

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 noiembrie 2011 ·

Anca Boagiu a inspectat iar tronsoanele aflate în lucru şi s-a declarat mulţumită, dar a şi invocat o uşoară ameninţare: la sfârşitul anului va prezenta publicului un clasament al celor mai puturoase firme de construcţii care au contractat lucrări de la Ministerul Transporturilor. Sursa: Remus Suciu

„Cred că se va putea circula pe autostradă, de la Nădlac la Sibiu, undeva în primăvara lui 2013", a declarat astăzi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, în timpul unei vizite făcute pe traseul Coridorului lV pan-european cu ocazia inaugurării lucrărilor la loturile 1 şi 2 ale tronsonului de autostradă Orăştie – Sibiu, care se întind pe 45 de kilometri.

Lucrări pe care numai bunul Dumnezeu le mai putea termina

Anca Boagiu se declară optimistă în ceea ce priveşte acest termen chiar dacă a recunoscut, fără să dea mai multe detalii, că pe un lot de lucrări situat între Timişoara şi Lugoj situaţia este încă neclară: „Avem o problemă cu un lot de pe tronsonul Timişoara-Lugoj, sper ca-n această săptămână să avem o discuţie tehnică pe această problemă şi să o rezolvăm. Lotul Lugoj – Deva a fost licitat. Avem 900 milioane de euro pe care o să-i licităm în perioada imediat următoare, sumă care a fost constituită şi din economiile pe care am reuşit să le facem. Economiile le-am realizat în principal introducând standardele de cost, renegociind contractul pe autostrada Transilvania, contractele de mentenanţă de pe drumurile naţionale, introducând noi standarde de deszăpezire, obţinând reduceri care pleacă de la 30% în sus. Acest lucru ne-a creat posibilitatea să pornim lucrări care de ani de zile erau începute şi aşteptau să le termine bunul Dumnezeu, probabil".

După ce a participat la începerea lucrărilor la loturile 1 şi 2 de pe tronsonul Orăştie – Sibiu, ministrul transporturilor a inspectat şi stadiul lucrărilor de pe porţiunea de 32 de kilometr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 5 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°