O bombă artizanală a explodat luni seara în faţa biroului adjunctului ministrului grec de Externe Mariliza Xenogiannakopoulou, fără ca cineva să fie rănit, dar cauzând pagube uşoare.
Bomba a fost confecţionată cu butelii de gaz, un sistem utilizat de obicei de organizaţiile anarhiste greceşti, potrivit unei surse din poliţie, citată de AFP. Atentatul nu a fost revendicat imediat.
Acesta a avut loc la câteva ore după discursul susţinut în Parlament de noul premier Lucas Papademos, care a subliniat necesitatea aplicării unui program strict de austeritate, pentru menţinerea Greciei în zona euro.
Grecia este de mai mulţi ani teatrul unor atentate comise de grupări extremiste de extremă stânga sau anarhiste care vizează Guvernul, poliţia sau întreprinderile.
Dar nicio organizaţie extremistă mai importantă nu pare activă în prezent, după o serie de arestări efectuate în ultimii doi ani.
Joi sunt prevăzute manifestaţii de stânga, care marchează reprimarea, la 17 noiembrie 1973, a revoltei studenţilor împotriva Juntei Coloneilor, manifestaţii care s-au concentrat în ultimii ani asupra denunţării austerităţii.