UPDATE-Victor Piţurcă s-a declarat extrem de mulţumit de rezultatul final al meciului cu Grecia (3-1), spunînd că victoria reprezentativei noastre nu poate fi pusă la îndoială în nici un fel. Selecţionerul i-a evidenţiat pe Chipciu, Neagu şi Găman, despre care spune că se vor integra perfect la echipa reprezentativă.
“Grecii n-au avut aproape nici o ocazie de gol şi în a doua repriză scorul putea lua proporţii. Unii jucători, precum Neagu, Chipciu sau Găman, sunt câştiguri pentru echipa naţionala. În ţară s-au spus vorbe urâte despre ei, dar au ajuns să cîştige de o manieră categorică această partidă“, a spus Victor Piţurcă la finalul meciului. Selecţionerul a adăugat că înfrîngerile de pînă acum trebuie folosite ca exemplu şi i-a felicitat pe jucători pentru că au îndreptat greşelile din precedentul meci amical, cel cu Belgia (1-2). “Ca şi în meciul cu Belgia, în repriza a doua am fost mai buni. Din meciuri pierdute avem de învăţat şi noi am învăţat“.
România s-a impus cu 3-1 în faţa Greciei, într-un meci amical disputat la Altach, în Austria. Torje, Tănase şi Chipciu au marcat pentru naţionala noastră, în timp ce Karagounis a marcat pentru eleni.
MIN. 80 GOOOOL ROMÂNIA!!! GOOOOOL CHIPCIU!!! 3-1! ALEXANDRU CHIPCIU A INTERCEPTAT UN BALON TRIMIS NEINSPIRAT, ÎN SPATE, DE MALEZAS ŞI ÎNSCRIE CU CALM, LA FIRUL IERBII, PE LÂNGĂ KAPINO, IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE!
MIN. 61 GOOOL ROMÂNIAAA!!! GOOOOL TĂNASE!!! 2-1! ŞUT DE GENERIC IZBUTIT DE MIJLOCAŞUL STELEI, SUB TRANSVERSALĂ, DIN UNGHI, DE PE PARTEA STÂNGĂ! Este cel de-al doilea gol pentru “Dodel” în tricoul Naţionalei.
MIN. 34 KARAGOUNIS A TRANSFORMAT CA LA CARTE LOVITURA LIBERĂ DE LA 25 DE METRI, PESTE ZIDUL NOSTRU! Ca şi România, Grecia a marcat la primul şut pe poartă.
MIN. 17 GOOOL ROMÂNIA!!! GOOOL TORJE! Stancu a centrat de pe partea stângă, Mazilu a prelungit pe partea dreaptă,