Orice partid care participă la alegeri vrea să ia puterea. E însă nevoie de ceva mai mult decât de un heirup atletic, decât de un iureş popular.
Deunăzi, un politolog (a cărui competenţă se exprimă, de regulă, printr‑o abundentă locvacitate) a încercat să explice alegătorului autohton ce are de făcut la viitoarele alegeri. Există un singur obiectiv: înlăturarea de la putere a actualilor guvernanţi. N-are rost să pierdem vremea analizând inanitatea Opoziţiei. Bună - rea, ea este, oricum, mai bună decât coaliţia de la guvernare. Vom vota, deci, cu o motivaţie unică: Jos Băsescu - Boc - Udrea - Anastase etc. În ce mă priveşte, n-am nimic împotrivă. Şi, de altfel, cred că acest „ideal" se va realiza. Dar nu cred că, simplificând astfel lucrurile, facem dovada maturităţii noastre politice, a unei bune înţelegeri a democraţiei şi a unei inteligente strategii electorale. Evident, orice partid care participă la alegeri vrea să ia puterea. E însă nevoie de ceva mai mult decât de un heirup atletic, decât de un iureş popular. E nevoie şi de ceva substanţă, de câteva personalităţi charismatice, de oarecari probe de competenţă tehnică.
Cu un scop atât de rudimentar, se face USL-ului viaţa mult prea uşoară. Nu li se cere decât să încurajeze o solidaritate a furiei generale, o „filosofie" a huiduielii. Ca alegător, am dreptul la ceva mai mult. La rândul lui, PDL-ul nu poate decât să adopte un discurs simetric: noi de-aicea nu plecăm! Carevasăzică, unii vor la cârmă, iar ceilalţi nu vor să lase cârma din mână. O asemenea situaţie nu are nimic în comun cu conceptul „alegerii". Alegerea trebuie să se bizuie pe discernământ, pe cântărirea argumentelor şi a candidaţilor aflaţi în cursă, pe credit. Altfel, e un simplu meci de fotbal, cu partizani ireductibili. Politologul nostru pare să creadă că alegerile democratice trebuie să se desfăşoare ca o revoluţie. O revoluţie
