Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania "Doctorii cu care Suceava se mândreşte" se apropie de sfârşit. Mâine e ziua cea mare. Cine crezi că este specialistul de pe primul loc?

Publicat in Adevarul, marți 15 noiembrie 2011 ·

Campania „Doctorii cu care Suceava se mândreşte" derulată de cotidianul „Adevărul" de Suceava a ajuns la final. După ce au nominalizat şi votat specialiştii din domeniul sanitar, sucevenii au putut afla până acum patru poveşti ale medicilor.

Miercuri, specialistul de pe primul loc vă va dezvălui reţeta succesului său. Startul campaniei „Doctorii cu care Suceava se mândreşte" s-a dat pe 5 octombrie, când lista de nominalizări s-a deschis şi în cadrul căreia sucevenii au putut face propuneri pe baza unor criterii: reputaţia şi integritatea, CV-ul doctorului, inovaţia şi cercetarea şi necondiţionarea actului medical prin şpagă.

Pe 20 octombrie a fost publicată lista finală cu nominalizările celor mai buni medici din Suceava şi s-a dat START VOT! Timp de 14 zile, sucevenii au avut posibilitatea să-şi voteze medicul preferat. Cu ajutorul propunerilor cititorilor, a juriului de specialitate şi a redacţiei din Suceava s-a întocmit top 5 al celor mai buni medici din Suceava şi au fost prezentate poveştile lor de viaţă.

Astfel, luni, 7 noiembrie, cititorii au aflat povestea doctorului de pe locul V, ortopedul Răzvan Bandac. Miercuri, 9 noiembrie a fost prezentat medicul ORL-ist Claudia Ionesi care a ocupat locul IV în campanie, iar vineri, sucevenii au putut afla mai multe despre medicul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cristopher Alphonso, situat pe locul III.

Ocupantul locului 5 în campania „Doctorii cu care Suceava se mândreşte“: ortopedul Răzvan Bandac

Medicul ORL-ist Claudia Ionesi este ocupantul locului 4 la Suceava

Locul 3: Cristopher Alphonso, medicul portughez adoptat de Suceava pentru care medicina de urgenţă e o adevărată aventură

Pe 14 noiembrie, ieşenii au citit povestea medicului chirurg Sorin George Hâncu care de peste trei decenii este în slujba cetăţenilor.

Miercuri, 16 noiembrie, este ziua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 7 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 8 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 12 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°