Unul dintre mesajele-cheie ale liderilor USL este acela ca pe Traian Basescu nu-l mai intereseaza soarta tarii, deoarece nu mai are dreptul sa candideze pentru inca un mandat.
Se straduiesc, astfel, sa le induca cetatenilor ideea demobilizarii sefului statului in fata problemelor ivite in cea mai neagra perioada traversata de Romania dupa revolutie. Rezultatul ar fi politici publice proaste, cu consecintele cele mai aspre asupra nivelului de trai.
Odata pericolul identificat, orice om cu scaun la cap s-ar astepta ca fortele politice angrenate in demantelarea lui sa-si maximizeze sansele de a avea succes. Sa-si stapaneasca orgoliile, sa amane razbunarile pana cand obiectivul va fi atins.
Cand, insa, cel care dirijeaza ostilitatile se numeste Ion Iliescu, orice efort de a construi trebuie sa treaca prin filtrul sau. Iar presedintele de onoare al PSD actioneaza exclusiv in functie de amintiri. Il rascolesc, il chinuiesc, nu mai rezista.
Un asemenea afront precum pierderea butonului rosu al partidului, in 2005, nu va fi uitat nici peste 900 de ani, cand Iliescu le va povesti broastelor testoase cum a incercat sa modernizeze PSD aducandu-i pe toti in genunchi in fata inelului sau, ca sa-i ceara iertare.
Cu executia lui Mircea Geoana, butonul rosu s-a intors in mainile sale. Daca nu a reusit la propriu sa tina valiza nucleara asupra sa, a inventat alta, la care face partas intreg partidul. Doar stie cel mai bine cum functioneaza PSD: un nucleu infipt intr-un nucleu infipt intr-un nucleu mai mare, unde toti isi miros sosetele pana cand descopera ca le place si au senzatia ca sunt o familie de albine intr-o gradina de petunii. Atat de bine stapaneste Ion Iliescu arta disimularii.
Vorbeste frumos - solidaritate, obiectiv, capital de cumetrie - , dar suna fals. Putreziciunea in care se zbate acum societatea roma