Membrii unei reţele de traficanţi de persoane care acţiona în Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au dus mai multe tinere în Germania şi le-au obligat să se prostitueze în localuri, potrivit Mediafax.
În acest dosar, 11 persoane sunt cercetate pentru trafic de persoane, după ce, sub promisiunea unui loc de muncă în străinătate, au racolat mai multe tinere, pe care le-au obligat să se prostitueze în mai multe localuri din Germania.
Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a liderului grupării, precum şi a doi membri ai grupului, aceştia fiind reţinuţi în urma unor percheziţii făcute de poliţişti şi procurorii DIICOT, se arată într-un comunicat de luni al Poliţiei Române.
De asemenea, pentru ceilalţi opt suspecţi, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti au solicitat arestarea în lipsă, întrucât aceştia nu se mai află în România.
Potrivit anchetatorilor, liderul grupării şi alţi cinci membri, printre care şi o femeie, au recrutat, în perioada 2007-2011, şase tinere cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani, sub pretextul că vor fi angajate ca picoliţe în restaurante din Germania. Ulterior, acestea au fost transportate în Germania şi cazate în locuinţele închiriate de membrii grupării, care le-au obligat să se prostitueze.
"Ajunse în Germania, părţile vătămate erau obligate de către membrii grupării să practice prostituţia în diferite localuri din localităţile Aachen, Duseldorf, Koln sau Duisburg, unde erau supravegheate de Roxana T., care practica şi ea prostituţia, precum şi de ceilalţi suspecţi", a precizat Poliţia Română.
Cercetările sunt continuare de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti.