Toate întâmplările şi personajele invocate în povestea de mai jos sunt pur imaginare. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este pur aleatoare – cu marginea de eroare permisă de legea numerelor mari.

Să presupunem că eşti un ambiţios dintr-o localitate din provincie: deşi te învârţi printre puternicii zilei, aceştia sunt ei întâi prea mici pentru visele tale. Eşti incompetent, dar asta se vede mai greu pentru că nimeni nu te angajează să faci ceva. În oraș vine viitorul prim-ministru care trage la un prieten întâlnit la vânătoare. Eşti şi tu invitat la petreceri, faci frumos şi eşti numit ministru, într-un domeniu în care chiar nu te pricepi. Pleci în Capitală. Ceri casă – ţi se dă. Ceri maşină – ţi se dă. Ceri birou – ţi se dă. Rar, ţi se cer anumite rezultate. Ca, de exemplu, mobilizarea populaţiei pentru un referendum. Nu ai rezultate, dar îi duci pe toţi cu vorba, fie aruncând anatema asupra celor care nu se pot apăra, fie cu linguşeli şi mici servicii personale – cum ar fi să te zborşeşti în scris la BBC că nu ştie să facă presă adevărată. Ameninţi jurnaliştii, plăteşti pe sub masă unele trusturi de presă, care îţi fac şi ţie puţină imagine – că nu se ştie. Te dai băiat bun, dar cu un şef imposibil, care vrea să controleze presa şi să pună jugul pe jurnaliştii de valoare. Nu e aşa, şeful tău e mai degrabă speriat de presă decât călare pe ea, dar sceneta prinde, tu apari ca inteligent şi încorsetat, deşi eşti doar arogant, incapabil şi şarlatan. Iar când şeful tău - cel care te-a făcut ministru, parlamentar, valoare naţională, te-a decorat, ţi-a permis să dai contracte în neştire propriei tale firme, a închis ochii la gafele şi şarlataniile tale - pierde funcţiile şi este târât în justiţie, tu ce faci? Te duci la cooperativa ochiul şi timpanul şi spui tot felul de nărozii, îl ataci pe faţă şi prin spate, îl linguşeşti pe cel care l-a mazilit pe fo