Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chestorul şef Marian Tutilescu a avut o întrevedere cu reprezentanţii Ministerului german de Interne

Publicat in Romania Libera, marți 15 noiembrie 2011 ·

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, a avut, marţi, o întâlnire la Bucureşti cu o delegaţie a Ministerului Federal de Interne din Germania, informează Mediafax.

Delegaţia se află într-o vizită oficială, în perioada 14-17 noiembrie, la invitaţia Direcţiei Generale de Audit Intern din cadrul MAI

Cu acest prilej, chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu a prezentat oaspeţilor germani structura organizatorică a ministerului, precum şi activităţile întreprinse de structurile MAI pentru aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, mulţumind pentru sprijinul acordat de specialişti din statele membre ale Uniunii Europene, şi, în special, din Germania, pe parcursul întregului proces de aderare.

De asemenea, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a precizat faptul că auditul desfăşurat la MAI de Comisia Europeană în legătură cu gestionarea fondurilor europene primite de ţara noastră prin Facilitatea Schengen, în luna septembrie, a relevat deplina legalitate în folosirea acestora.

"În acest moment, ne aflăm în faza luării deciziei în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen, care este una eminamemte politică. Din punct de vedere tehnic, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi-a făcut datoria", susţine chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu.

În acelaşi context, directorul general al Direcţiei Generale de Audit Intern din cadrul MAI, chestor de poliţie Ion Cuhutencu, a prezentat delegaţiei germane structura DGAI, precum şi aspecte privind activitatea de audit în domeniul gestionării fondurilor europene.

De asemenea, acesta şi-a exprimat încrederea că vizita în România a oaspeţilor germani, care vine după una similară avută de reprezentanţi ai DGAI la Ber

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 8 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 12 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 9 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 10 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția după anularea alegerilor din România

Ziare.com acum 8 ore
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la standardele în interiorul cărora o curte constituțională poate invalida alegerile, pornind de la hotărârea Curții Constituționale a României (CCR) de vinerea t

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 6 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 7 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 7 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 10 ore
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 11 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°