Dintr-o prea mare dorinţă de a avea un super-copil, părinţii cad în extreme atunci când îşi educă micuţii, devenind sufocanţi. Rezultatele sunt contrar aşteptărilor.
Copilul este oglinda părintelui, spune o vorbă din bătrâni. Cu toate acestea, modelul părintelui ideal nu a fost încă descoperit, deşi mulţi râvnesc la asta. Copiii aduc de multe ori necazuri, însă părinţii sunt cei învinuiţi. Un exces al acestora în educaţia celor mici îi determină pe adulţi să cadă în extreme, iar acest lucru face ca metodele aplicate să dea greş. În acest context, specialiştii au definit şapte tipologii de părinţi „toxici", oferind şi câteva sfaturi despre cum să nu cădeţi în capcanele parentingului excesiv.
1 Părintele „cloşcă". Copiii au nevoie de o supraveghere mai atentă, în special în perioada în care se dezlipesc de familie şi-şi încearcă abilităţile în sânul comunităţii. Dar acest lucru nu explică atitudinea părinţilor care-şi cocoloşesc odraslele la nesfârşit, încercând să le facă viaţa mai uşoară. Aceştia nu conştientizează faptul că, atunci când le „suflă în ceafă", urmaşilor riscă să aibă parte de surprize neplăcute. Faptul că intervin mai mult decât este cazul, îi face pe micuţi să nu se descurce în viitor pe cont propriu. În consecinţă, unui astfel de individ îi vor lipsi întotdeauna încrederea în propriile forţe, capacitatea de a lua decizii, dar şi aceea de a găsi rezolvare pentru situaţii-limită. „Aceşti părinţi au în comun maniera hiperprotectoare de a-l creşte şi de a-l îngriji pe copil. Un părinte hiperprotector îi va transmite celui mic că el nu este în stare să se descurce şi că lumea este plină de pericole", subliniază psihoterapeutul Doina Grasu.
2 Părintele lui Einstein. Orice părinte se mândreşte cu progenitura lui, cu atât mai mult cu cât se evidenţiază într-un grup. Primii paşi ai copilului trebuie îndrumaţi, însă nu orice sfat tr
