Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluziile lui Piţi după horă şi decizia istorică luată de Sandu

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 noiembrie 2011 ·

La antrenamentul de ieri, selecţionerul i-a pus pe tricolori să se prindă-n horă.

Atent supravegheaţi din tribune de către oficialii FRF, jucătorii s-au conformat, permiţîndu-i lui Victor Piţurcă să tragă concluzii esenţiale, iar lui Mircea Sandu să ia o decizie ISTORICĂ.

- Cociş e maestru, are dansul în sînge, cu fotbalul e mai greu.

- Goian e mult prea static şi foarte rigid, ţine hora pe loc. Tamaş rămîne titular.

- Chiricheş ştie să strige hora, dar e ireal de timid. D-aia n-am ieşit bine la ofsaid cu Belgia.

- Tănase nu simte ritmul, nu ştie paşii, încurcă hora cu rustemul, e debusolat total.

- Silviu Lung e oltean, are jocul în sînge. În 2 ani e titular cert.

- Grecia o să ne pună probleme, posibil să nu cîştigăm. Lor le iese sirtaki-ul de 5 ori mai bine decît ne iese nouă hora.

Cu toate acestea, nu trebuie să disperăm, sîntem pe drumul cel bun, aşa că, la sugestia lui Mircea Sandu, care consideră că avem talent, dar n-avem moral, de acum încolo, înaintea jocurilor oficiale, tricolorii vor executa HORA, la fel cum neo-zeelandezii execută HAKA.

Versurile se vor schimba, după cum urmează. (Varianta All Blacks vs Varianta noastră)

Ringa pakia

Uma tiraha

Turi whatia

Hope whai ake

Waewae takahia kia kino

Hïïïïïïïïïïïïïïïïïï

Descîntaţi, feciori, din gură,

Nu şedeţi ca boii-n şură!

Boii-n şură stau legaţi,

Voi din gură descîntaţi

Şi azi meciul cîştigaţi!

Huoraaaaaaaaaaaaa

Ka Mate! Ka Mate!

Ka Ora! Ka Ora!

Tenei te ta ngata puhuru huru

Nana nei i tiki mai

Whakawhiti te ra

A upane ka upane!

A upane kaupane whiti te ra!

Hïïïïïïïïïïïïïïïï

N-am venit să stau pe loc,

Am venit aici să joc!

Asta-i hora horelor,

Hora românaşilor!

Să trăiască Naşu mare,

Fără el FRF moa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 46 minute
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum o ora
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum 2 ore
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 3 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Nicușor Dan, de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de VALORI / România trebuie să fie un stat care propune direcția

Gandul acum o ora
„România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun: arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sp

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 3 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

7°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°