Universităţile româneşti au intrat în ultimele pregătiri pentru desemnarea noilor structuri de conducere. Majoritatea rectorilor vor fi înlocuiţi prin intermediul scrutinului universal, sistem aplicat pentru prima dată în România. Alegerile universitare vor duce la retragerea unor nume cu greutate, precum Andrei Marga, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), sau Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii "Politehnica" din Bucureşti (UPB), ambii aflaţi la capătul celor două mandate prevăzute de lege.
Anunţată de pe-acum ca fiind cea mai dură competiţie, alegerea noului rector al Universităţii "Babeş-Bolyai" are ca miză preluarea influenţei de care se bucură Andrei Marga. Cu atât mai mult cu cât este de aşteptat ca lupta pentru şefia UBB să se desfăşoare după tiparul vechiului conflict dintre actualul rector şi Mircea Miclea, şeful Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie.
Dacă, de susţinerea lui Marga ar urma să se bucure decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Dumitru Matiş, este de aşteptat ca tabăra anti-Marga să se grupeze în jurul secretarului de stat pentru învăţământ superior, Cătălin Baba, cotat de asemenea cu şanse reale pentru preluarea şefiei UBB.
Primul care şi-a anunţat oficial candidatura pentru alegerile ce vor avea loc la finalul lunii februarie este însă şeful Catedrei de Psihologie Clinică, Daniel David. Lista candidaţilor ar putea fi completată şi cu alte nume: precum cancelarul universităţii, Radu Catană şi Paul Vasilescu, decanul Facultăţii de Drept.
O luptă mai puţin deschisă decât cea din cadrul universităţii clujene va avea loc, în martie, la Universitatea "Politehnica" din Bucureşti. Pentru postul Ecaterinei Andronescu se preconizează că vor intra în competiţie cel puţin doi pretendenţi: directorul administrativ Mihnea Costoiu şi preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr. Fost secretar de