Pentru fiii Getei Caragiu, Dragoş şi Ştefan, „unchiul Toma", aşa cum îi spuneau, era ca o carte deschisă, plină de poveşti, generozitate şi voie bună, dar pe care cutremurul de pe 4 martie 1977 le-a închis-o pentru totdeauna.

Au rămas amintirile orelor întregi petrecute la spectacole şi în culisele Teatrului Bulandra, unde Dragoş şi Ştefan se simţeau ca acasă, întâlnirile din familie, când cei doi nu se mai săturau să-l asculte pe unchiul lor preferat.

Citeşte şi:

FOTO Poveşti nespuse şi sculpturi „cioplite" de durerea şi lacrimile dispariţiei lui Toma Caragiu

„Era ca o sărbătoare atunci când venea la noi. Foarte multe lucruri nu-mi aduc aminte. Aveam doar opt ani, când a murit, dar ştiu că ţinea mult la noi, îşi iubea de asemenea foarte mult părinţii. Dar noi îi păstrăm vie amintirea unchiului şi îşi are locul bine meritat în sufletele noastre", ne-a mărturisit regizorul Ştefan Caragiu Gheorghiţă, mezinul Getei Caragiu.

Întrucât n-a avut băieţi, Toma Caragiu a rugat-o pe sora sa să le pună al doilea prenume băieţilor ei „Caragiu", pentru a fi dus mai departe numele familiei pe care a iubit-o nespus.

AFLAŢI AICI CUM ŞI-L AMINTEŞTE GETA CARAGIU PE FRATELE EI MAI MARE, TOMA CARAGIU

Ultimele minute...

Pentru designerul Dragoş Caragiu Gheorghiţă, „unchiul Toma" va rămâne cel care i-a salvat viaţa.

„În ziua cumplită eram la el. Şi cum se întâmpla ori de câte ori ne întâlneam, «uitam» să mai plec acasă. Dar atunci îl aştepta pe Alexandru Bocăneţ şi m-a trimis acasă. Toată această poveste s-a întâmplat cu numai un sfert de oră înainte de cutremur. Am plecat, stăteam aproape de el, iar la nici trei minute după ce am intrat în casă a început dezastrul. În cele 15 minute, unchiul Toma mi-a salvat viaţa! Lui îi datorez faptul că azi trăiesc", ne-a mărturisit Dragoş Caragiu Gheorghiţă.

Cutremurul din 1977 nu a putut „îngh