În rezolvarea “ecuaţiei Geoană” se putea ajunge la două variante de soluţii.
Prima: ca Geoană, ca un soldat disciplinat al partidului, cum pretinde că este, să-i spună lui tata socru, de la care a primit indicaţia recuzării: Ok, mister Sârbu. Aşa voi face! Voi anunţa votul pentru Corlăţean, eu însumi îl voi vota pentru că, nu-i aşa, chiar eu l-am promovat în funcţia de secretar general, iar eu voi prelua şefia Comisiei de Politică Externă, pentru care am toată calificarea şi unde sper că voi face treabă bună, în interiorul partidului şi al ţării, sub înţeleapta conducere a preşedintelui. A preşedintelui partidului…
Sârbu şi-ar fi frecat mâinile de bucurie, iar puterea - surprinsă în ofsaid – nu s-ar fi dezmeticit decât atunci când la pupitrul Senatului s-ar fi aşezat un nou preşedinte.
A doua: după primul impuls, Victor Ponta i-ar fi invitat în cabinetul său pe preşedintele fondator şi pe fostul preşedinte al partidului care i-a fost mentor şi le-ar fi spus: am studiat cu atenţie afirmaţiile dvs. şi cred că sunt justificate.
Îmi pare rău că m-am pripit, acţionând sub impulsul unor regretabile resentimente. Cred că Geoană trebuie să rămână la locul său pentru că nu putem risca pierderea unui post important – singurul, dealtfel – doar de dragul de a-i da o lecţie dlui Goeană. Dealtfel, am să-l rog chiar eu să vină la partid şi am să-i comunic personal acest lucru, rugându-l totodată, să sprijine cu toate cunoştinţele şi influenţa sa, vizita mea şi a lui Crin în America. Este, la urma-urmelor, un fost preşedinte al partidului, l-au votat 5 milioane de români şi cred că trebuie să-i acordăm tot respectul. Am să-i potolesc, la rândul meu, pe cârlanii ăştia ai lui Şova care vor “sânge” proaspăt. Să mai aştepte…
S-a ales însă “a treia cale”. Aceea în care Geoană – după ce şi-a făcut pe toate posturile TV o autopropagandă cu care ar fi câştigat
