S-a încheiat licitația pentru mănușile cu care Lucian Bute a boxat în iulie contra francezului Jean-Paul Mendy. Banii vor fi donați Clubului de Box din Pechea, Galați, localitatea de baștină a campionului mondial IBF la supermijlocie.
Suma obținută pe mănușile folosite de Lucian Bute pe 9 iulie la "Romexpo" a întrecut orice așteptări.
În urmă cu două sptămâni, când mănușile au fost scoase la licitație, antrenorul Felix Păun, cel care se ocupă de salvarea boxului la Pechea, nu se gândea la această sumă.
"Sperăm ca această licitaţie să ajungă pe la 5.000 de euro. Suma nu ar fi suficientă, dar ne mulţumim şi cu puţin. Ne aflăm în situaţia de a închide clubul.
Îmi pare rău că trebuie să le vând, dar trebuie să facem şi asta", a spus la vremea respectivă Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute.
Tehnicianul afirma că banii obținuți pe mănușile fostului său elev, 10.001 euro, vor fi folosiţi pentru renovarea sălii de sport şi dotarea acesteia cu materiale specifice.