Campania „Doctorii cu care se mândreşte Piatra Neamț" a ajuns la final. Peste 10.000 de nemțeni au intrat pe siteul ,,neamt.adevarul.ro,, ca să îl voteze pe medicul lor preferat. Până veţi afla cine ocupă primul loc al clasamentului, vă reamintim, pe scurt numele celor votaţi de voi, în clasamentul primilor cinci medici din judeţ.
Lunea trecută (7 noiembrie) aţi aflat povestea specialistului de pe locul 5, ortopedul Constantin Nanu. Din 1994 până în 2005, Constantin Nanu a activat ca medic specialist la Spitalul Municipal Roman, iar din 1999 a condus secţia ortopedie a acestei unităţi. Din 2005 a revenit în oraşul natal şi de atunci activează la Spitalul Judeţean.
Pediatrul Suzana Constantinescu este un alt medic apreciat în oraşul de la poalele Pietricicăi. Într-o zi normală de lucru, şefa Secţiei de Pediatrie consultă aproximativ 15 copii, însă atunci când este de gardă, peste 70 de micuţi au nevoie de ajutorul ei. „Pe copii nu poţi să-i păcăleşti. Ei te simt! Trebuie să-i cucereşti atât pe ei, cât şi pe părinţi, care sunt disperaţi şi uneori au senzaţia că între medic şi ei este o luptă", descrie pediatrul clasat pe locul patru relaţiile cu pacienţii săi.
Locurile trei și doi ale ierarhiei au fost ocupate de doi medici chirurugi apreciaţi de pietreni. Doctorul Alexandru Juncu activează de 17 ani în cadrul secției de specialitate a SJ Neamț. În 1999, medicul a făcut la Piatra Neamţ prima operaţie cu plasă (material aloplastic) pentru un caz de hernie, tehnica fiind folosită de atunci în mod curent. „Înainte operaţiile se făceau clasic, adică se apropiau muşchii şi se cosea. Rata de recidivă era de 50%, în timp ce, folosind plasa, riscul este de doar 1%", explică medicul chirurg.
Dr. Iosif Koszeghi, medicul de pe locul al doilea al ierarhiei spune că cea mai mare satisfacţie este să-şi vadă pacienţii plecând sănătoşi din spital. „Dacă aş lua-o