Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi lideri PSD i-au promis sprijin lui Geoană dacă îşi face partid

Publicat in Antena 3, marți 15 noiembrie 2011 ·

Unii dintre liderii judeţeni ai PSD şi câţiva parlamentari i-au promis sprijin lui Mircea Geoană, dacă acesta va înfiinţa un nou partid, după iminenta sa excludere din PSD, la Comitetul Executiv din 22 noiembrie, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Sursa menţionată mai susţine că preşedintele Senatului a primit asigurări că va fi ajutat la formarea noului partid şi, mai ales, la formarea structurilor teritoriale, de Constantin Nicolescu (preşedintele CJ Argeş), Silvian Ciupercă (preşedintele CJ Ialomiţa), Bunea Stancu (preşedintele CJ Brăila).

De asemenea, sprijin îi vor oferi şi liderii PSD Buzău - Constantin Boşcodeală, Adrian şi Vasile Mocanu, şi preşedinta PSD Călăraşi - Oana Mizil.

În urma negocierilor pe care aceştia le-au avut cu Mircea Geoană, cei menţionaţi nu vor demisiona din partid odată cu excluderea fostului preşedinte al PSD, dar îl vor susţine pe acesta cu resurse, atât financiare, logistice, cât şi umane, pentru crearea structurilor organizatorice ale noului partid al lui Geoană.

Fostul şef al PSD va beneficia şi de susţinerea unui grup important de primari PSD din Dolj, potrivit surselor citate.

Preşedintele Senatului, Mircea Geaonă, mizează, de asemenea, pe sprijinul unor parlamentari. Ar fi vorba şi de parlamentari PSD, dar şi de trei senatori şi deputaţi ai UNPR şi chiar ai PNL.

Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional al partidului excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

Decizia de duminică vine pe fondul unor tensiuni care au marcat evoluţia partidului în ultimii ani.

Unii dintre liderii judeţeni ai PSD şi câţiva parlamentari i-au promis sprijin lui Mircea Geoană, dacă acesta va înfiinţa un nou partid, după iminenta sa excludere din PSD, la Comi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 45 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 49 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 17 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°