Il intilneam aproape zilnic pe culoarul de la intrarea Xenopol a Almei Mater. Nu-l puteai rata. Inalt, vesnic cu parul vilvoi, desirat, respirind o bunatate innascuta si o amabilitate naturala, profesorul parea un Don Quijote ratacit in tristul ev comunist. Orasul celor sapte coline a avut mereu faima de loc al boemei. Geografia pare sa sustina farmecul sau discret, din colinele Buciumului incepind si pina in Dealul Copoului, din Ticaul mucalitului Creanga si pina la Cetatuia. Melanjul arhitectural subtil de Orient si Occident e un indiciu ca cetatea balanseaza echilibrat intre cele doua repere geo-culturale, dar si o garantie ca aici e frontiera batrinului continent sau, privind dinspre Rasarit, ca tot aici incepe Terra ferma europeana. Nu e chiar un burg, precum cele transilvane, dar sigur e un loc binecuvintat, in care predispozitia orientala spre melancolie si visare coabiteaza ferice cu tentatia lui homo europaeus, pragmatic si determinat. Casute cochete, inecate in iedera, coabiteaza organic cu cladiri publice somptuoase ori vile frantuzesti neoclasice. Un veritabil paienjenis de stradute intortocheate poarta amintirea pasilor unor personaje ilustre. Crisme si hanuri vechi, incarcate de amintiri, in cupele carora vinul de pe coline curgea riu in toamnele aurii, pigmenteaza topografia suprasaturata de amintiri si legende. Cind Universitatea s-a fondat, la 1860, orasul avea o solida reputatie intelectuala si era perceput ca un "loc tare" al romanitatii. Stefan cel Mare, Lapusneanu, Vasile Lupu ori Dimitrie Cantemir, dar si Miron Costin, Ion Neculce, Gh. Asachi, Mihail Kogalniceanu si multi altii isi legasera numele de orasul din inima tarii Moldovei din vremea aceea. Orasul nu a abdicat nici atunci cind, in urma raptului rusesc de la 1812, a ajuns la marginea tarii. A decazut economic, dar si-a multiplicat energiile intelectuale, inscriindu-se in geografia mare a