De cand a incercat sa mascheze cu un bat de tei deficientele din sistemul de franare al unui tren de calatori, Anca Boagiu pare a fi imuna la problemele CFR SA.
Locomotive care intr-o tara normala erau date demult la casat, o infrastructura in care nu s-a investit aproape nimic in ultimii 20 de ani si un neam care nu are frica de lege, toate acestea compun imaginea unei societati comerciale aflate la marginea normalului european.
In timp de Guvernul ne arata din elicopter bucati din autostrada Transilvania, care deocamdata leaga nimic de nimic, o companie, ce inca mai e in viata, nu pare a fi in atentia guvernantilor, desi Europa se bazeaza in mare parte pe transportul feroviar. Pana la urma, tind sa dau crezare cuvintelor lui Adriean Videanu care, pe vremea cand era ministru al Economiei, declara ca CFR e o companie irecuperabila. Berceanu zicea si el, la un moment dat, ca se coace ceva. Anca Boagiu da impresia ca s-a poticnit in cuvintele lui Videanu si Berceanu, lasand totul in grija inertiei.
In randurile de fata ma exprim din pozitia mea de navetist, client al CFR. Cu abonament platit, client fidel al CFR fiind, am inlemnit de frig in aceasta dimineata (15.11.2011 - n.red), asteptand sa vina personalul in gara Scrovistea pentru ca eu sa pot ajunge la serviciu. M-am obisnuit deja ca, in loc de 07.52, ora la care trebuie sa soseasca in Gara de Nord, personalul meu sa ajunga, zilnic, cu 20 minute mai tarziu. De multe ori, ma trezesc ca raman blocat pe traseu, prin vreo gara sau halta din cauza defectiunii locomotivei depasite de vreme si de uzura tehnica sau morala.
Dar sa revenim la aceasta dimineata. Dupa un tremurat crancen de o ora, m-am decis sa plec acasa, pentru ca trenul meu avea vreo 90 minute intarziere. Prima data, cineva din gara vecina, Crivina, (gara Scrovistea a fost desfintata iar cladirea aferenta a f
