Şase persoane au încercat să se sinucidă, în acest an, aruncându-se în faţa metroului din Bucureşti. 5 dintre au scăpat cu viaţă, însă o tânără a murit sub roţile trenului în staţia de metrou Universitate, la sfârşitul lunii ianuarie.
Europa şi Asia, preocupată de numărul sinuciderilor la metrou
În Londra, un studiu a arătat că 3240 de persoane s-au sinucis în ultimii 50 de ani, ceea ce înseamnă că 64 de persoane s-au aruncat în faţa metoului, în medie, în fiecare an.
Deşi statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare, cele mai multe dintre companiile de transport în comun care administrează metrourile marilor oraşe din lume nu au luat măsuri drastice pentru a rezolva problema sinuciderilor la metrou. Cu toate acestea, există staţii de metrou în Europa şi Asia în care au fost montate aşa-zisele „uşi-platformă", un sistem care limitează accesul potenţialului sinucigaş în momentul în care trenul se apropie de staţie. Platformele sunt bariere foarte înalte (de cele mai multe ori ajung până în tavanul staţiei de metrou), asemănătoare unor ziduri cu uşi care se deschid doar după ce trenul a ajuns în staţie. Astfel, nimeni nu mai poate să aibă acces la linia de metrou până în clipa în care trenul s-a oprit la peron.
Cât ar costa montarea unui astfel de sistem?
Instalarea unui astfel de sistem într-o staţie de metrou din Bucureşti ar putea costa în jur de 5 milioane de dolari, iar pentru montarea sistemului în toate staţiile de metrou din Capitală, suma ar putea depăşi 250 de milioane de dolari. „Cu banii aceştia deschid două staţii noi de metrou", a declarat directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, pentru o publicaţie românească.
Ciudad de Mexico, pe lista oraşelor cu sistemul anti-suicidal
Ciudad de Mexico este una dintre ultimele metropole care implementează sistemul anti-suicidal. Iniţial, 6 staţii au fost proiectate pentru a deţine un a