Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olanda nu-şi va modifica poziţia împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen

Publicat in Jurnalul, marți 15 noiembrie 2011 ·

Olanda nu-şi va modifica poziţia împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen, a declarat Alexander Vanderee, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al acestei ţări într-un interviu acordat marţi postului naţional de radio de la Sofia.

Întrebat dacă Olanda ar putea urmări exemplul Finlandei care a anunţat cu nu se mai opune aderării celor două ţări la spaţiul european fără frontiere, oficialul a spus că rezultatele pozitive şi ireversibile în lupta împotriva crimei organizate şi corupţiei în Bulgaria şi România sunt esenţiale pentru Guvernul olandez. În condiţiile în care rapoartele referitoare la justiţie ale Comisiei Europene din această vară nu sunt foarte pozitive, în Parlamentul olandez există un acord larg că în această etapă nu putem sprijini aderarea Bulgariei şi României, a afirmat Vanderee.

În opinia sa, Olanda nu neagă că Sofia şi Bucureştiul au îndeplinit criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, dar sunt necesare eforturi suplimentare în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.

Ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb, a declarat luni, la Helsinki, că Finlanda a renunţat parţial la opoziţia sa faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. El a precizat că ţara sa şi-a relaxat poziţia şi doreşte un plan de compromis. "Este o abordare în două etape. Mai întâi ar fi deschise spaţiul aerian şi graniţele maritime, urmând ca ulterior să se ia o decizie şi cu privire la frontierele terestre", a explicat el.

Propunerea de compromis prezentată de Van Rompuy la Consiliul European din 23 octombrie vizează aderarea României şi Bulgariei cu graniţele aeriene şi maritime în luna martie 2012, urmând ca o decizie privind graniţele terestre să se ia în luna iulie a anului viitor.

"Încercăm să ne asigurăm de etanşeitatea sistemului Schengen şi de rezolvarea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°