Angajaţii care au lucrat în schimbul de noapte la fabrica Nokia din Jucu au întrerupt activitatea pentru câteva zeci de minute în semn de solidaritate cu un coleg acuzat de firma de pază că ar fi vrut să fure baterii de telefoane mobile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unul dintre angajaţii fabricii, Bogdan Colceriu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că un coleg al său din schimbul de noapte a fost scos din fabrică după miezul nopţii de către agenţii firmei de pază Securitas, deşi reprezentanţii Serviciului de Resurse Umane al fabricii îi permiseseră acestuia să intre în schimb.
"Un angajat de pe linia de producţie de la fabrică, Iulian Chira, din Dej, fost dat afară din fabrică după miezul nopţii şi trimis acasă de către agenţii de pază de la Securitas. Noi am întrerupt activitatea în semn de solidaritate cu el şi de protest faţă de acest abuz. Colegul nostru a fost acuzat că ar fi vrut să fure baterii de telefon, dar nu s-a dovedit nimic, iar de la Resurse Umane i-au permis să intre în schimb. Adică Nokia îi dă voie să lucreze şi vine firma de pază şi îl scoate afară? Nu se poate aşa ceva", a spus Colceriu.
La insistenţele angajaţilor, în jurul orei 03.40, directorul de producţie al fabricii, Florin Tulcan, a intervenit, astfel că angajatul scos din fabrică a fost readus în unitate, reluându-şi activitatea.
Potrivit sursei citate, conflictul ar fi izbucnit duminică, atunci când agenţii de pază ar fi găsit mai multe baterii de telefoane mobile ascunse într-o imprimantă şi l-au acuzat pe Chira că ar fi vrut să le fure, dar acesta a negat.
Grupul finlandez Nokia a decis, la sfârşitul lunii septembrie, să închidă fabrica de la Jucu (judeţul Cluj), în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a fabricii sunt derulate până la finele anului, un