Instituţionalizarea este ultima soluţie pe care o \"rezervă\" autorităţile unui copil abandonat. În primă fază, i se caută părinţii şi se încearcă reintegrarea în familie, iar dacă aceasta refuză, se apelează la rudele până la gradul patru. Dacă nici ele nu îl vor, copilul rămâne în asistenţă maternală sau într-o instituţie, iar cel mai bun lucru care i se poate întâmpla din acel moment este adopţia.

Criza i-a alungat pe copii din propriile familii

Dincolo de cazurile de abandon în maternitate sau la vârste mici, pe mâna statului ajung şi aşa numiţii "copii în situaţie de risc", maltrataţi de propriile familii.

"Odată cu criza, s-a adâncit această problemă. S-a întâmplat ca în doar trei săptămâni să preluăm 42 de copii, a căror viaţă era pusă în pericol acasă", spune Sorin Braşoveanu, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău.

Două cazuri au şocat asistenţii sociali din acest judeţ: un copil de trei-patru ani care îşi rodea degetul de foame şi altul, de aceeaşi vârstă, care sugea coada câinelui. De multe ori, la astfel de situaţii, se ajunge şi din cauza indiferenţei celor din jur.

"Până în 2005, responsabilitatea totală cădea în seama DGASPC, apoi s-a făcut transferul către autorităţile locale. Ele sunt cele care trebuie să gestioneze problemele în faza incipientă, de la prima palmă dată copilului, primele absenţe de la şcoală, primele dăţi în care e văzut la cerşit. Medicul de familie e obligat să observe dacă e bine îngrijit, dacă are semen de abuz, iar învăţătorul şi preotul trebuie să sesizeze din timp problemele", spune Sorin Braşoveanu. "Ţine foarte mult de latura umană", e concluzia lui. "E mult dezinteres, lipsă de atitudine şi de spirit comunitar".

Articolul integral, AICI.

Acest articol face parte din campania ”Să închidem orfelinatele! Copiii n