Aproape 300 de străini au rostit, ieri, jurământul pentru a obţine cetăţenie română. Mulţi dintre ei au plecat dezamăgiţi, fără acte, pentru că au stâlcit legământul de pe tablă.

„Deplasaţî-vă mai acătărelea ca sî încăpem tăţi!“, striga, ieri, o doamnă cochetă, cu o blană sură, lungă până la genunchi, care ţinea strâns la piept un buchet de acte. Şi ea, ca şi majoritatea celor prezenţi în faţa Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, sunt originari din Republica Moldova, dar trăiesc visul românesc cot la cot cu celelalte naţii minoritare care se bat să obţină cetăţenia română.

„M-am născut în Pakistan, am trăit în Texas, dar m-am îndrăgostit de România.“

Khan Iman, pakistanez

Sala de onoruri arată ca la un spectacol multicultural: fiecare vorbeşte pe limba lui, unii transpiră de nerăbdare, alţii râd isteric din cauza emoţiilor. Alţii nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Un reprezentant al agenţiei prelungeşte agonia în stil românesc: „Ceremonia se amână puţin. Doamna preşedinte mai întârzie vreun sfert de oră pentru că e prinsă în trafic“.

Vietnamez made in România

Urmează un soi de suduieli numai de ei ştiute. Rând pe rând îşi scoate fiecare „copiuţele“ cu jurământul şi se pun pe recitat. Printre ei şi Khan Imran, un pakistanez de 28 de ani, cu chef de vorbă. „Am venit cu trenul de la Timişoara. Acolo lucrez la Spitalul Judeţean, secţia de Terapie Intensivă. Am terminat şi Facultatea de Medicină acolo. Să ştiţi, m-am născut în Pakistan, am trăit în Texas, dar m-am îndrăgostit de România“, povesteşte tânărul medic în timp ce îndoaie, emotiv, colţurile hârtiei pe care stă scris jurământul.

„Sunt mândră că am ajuns până aici. Mama mea, care vinde în Dragonul Roşu, este de 14 ani în România şi nu a obţinut încă cetăţenia.“

Quzuh Dinh, vietnameză