Bugetul de stat din 2012 va fi, probabil, cel mai dificil din ultimii aproape zece ani. Anul este grevat de patru constrângeri, fiecare în parte capabilă să dea peste cap toate calculele. Tentaţiile electorale, deficitul mic, ţinta ambiţioasă de încasări şi dobânzile imprevizibile sunt riscurile care grevează asupra unui buget pe muchie de cuţit.

Anul electoral este inamicul tradiţional al repsonsabilităţii fiscale. Riscul unui derapaj pare acum sub control, însă o clasă de politicieni care au fost în stare cândva să genereze unanimităţi sinucigaşe reprezintă o vulnerabilitate, nicidecum o garanţie. Faţă de momentul 2008, sunt două diferenţe. În primul rând, promisiunile politice fără acoperire sunt mult mai greu de crezut după ce ultimele au fost încălcate. În al doilea rând, un derapaj bugetar riscă să fie penalizat cu o încetare de plăţi imediată, care să le explodeze în faţă celor care l-au provocat.

Deficitul bugetar mic este un test teribil pentru felul în care va fi privită România în viitor pe pieţele internaţionale. 1,9% este o performanţă nemaiatinsă din 2004, cu deosebirea că atunci bugetul a fost ajutat de o creştere economică substanţială. O altă premieră ar fi că, dacă ţinta va fi atinsă, România va duce la zero deficitul primar, adică diferenţa dintre deficitul total şi costul cu dobânzile. De asemenea, ţinta deschide drumul către un buget perfect echilibrat din 2013, situaţie în care este preferabil să ajungi de voie, decât de nevoie.

Desigur, reducerea deficitului este o pastilă amară. Chiar şi banii împrumutaţi ajută economia să crească, măcar pe termen scurt, iar întoarcerea pe propriile picioare provoacă o aparentă recesiune. Din acest motiv, este foarte importantă calitatea ajustării bugetare, care ar trebui să taie în principal din investiţiile cu dedicaţie sau din achiziţiile la preţuri umflate, protejând nivelul